Analiză detaliată a performanței pieței de eCommerce din România în primul trimestru al anului 2024
Primul trimestru al anului 2024 a adus o dinamica interesantă in peisajul eCommerce din România, așa cum detaliază analiza datelor colectate pe platforma noastră.
Studiul, care reflectă dinamica pieței de eCommerce prin prisma numărului de comenzi, se bazează pe comportamentul unui eșantion de peste 220 de companii ecommerce reprezentative, analizând mai mult de 24 de milioane de comenzi unice pe teritoriul României.
La sfârșitul fiecărui trimestru, Innoship dezvoltă o analiză amplă privind performanța pieței de eCommerce autohtone care ajută retailerii sa rămână informați și adaptabili la dinamica pietei.
Analiză detaliată a performanței pieței de E-commerce din România în primul trimestru al anului 2024
În contextul unei evoluții continue și dinamice a comerțului electronic, Innoship, lider în soluții de management al livrărilor și parte a grupului Alsendo, ne oferă o perspectivă valoroasă asupra tendințelor actuale din piața de e-commerce românească. Prin raportul detaliat privind performanța sectorului, putem înțelege mai bine direcțiile de dezvoltare și adaptare ale acestui domeniu vital.
Evoluția pieței de e-commerce și tendințe observate. + 4.7% în primul trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioada a anului 2023
În primul trimestru al anului 2024, analizând strict eșantionul de date gestionate de platforma Innoship, sectorul de eCommerce a înregistrat o creștere medie a volumelor de comenzi de +4.7%, comparativ cu același trimestru din 2023.
Analiza indică o creștere moderată a începutului de an 2024 față de anul precedent, când creșterea a fost de 5.6% comparativ cu 2022. În perioada post Black Friday 2023, s-a observat o întârziere în contracția volumelor către nivelurile firești ale perioadei, surprinzând piața de eCommerce cu o lună ianuarie 2024 cu volume comparabile cu finalul de sezon al anului trecut,respectiv luna decembrie 2023.
Această situație reflectă ajustările în comportamentul consumatorilor și subliniază capacitatea sectorului eCommerce local de a rămâne dinamic și rezilient în fața schimbărilor
Schimbări în preferințele de consum și impactul asupra numărului de comenzi pe industrii
Observăm o reorientare a preferințelor consumatorilor către produse esențiale, reflectând o adaptare a pieței la noile realități economice și sociale. Sectoare precum Cărți sau IT&C au înregistrat o stagnare sau o creștere limitată, indicând schimbări în prioritățile de consum. Pe de altă parte, sectoarele Casa & Gradina, Decorațiuni precum și de Produse Farmaceutice au înregistrat creșteri considerabile, de pana la 25% versus aceeași perioadă a anului precedent.
Preferințele de consum asupra opțiunilor de livrare. +3% livrari la locker sau puncte de colectare (PUDO)
Preferința pentru utilizarea serviciilor de livrare alternativa la locker sau puncte de colectare (PUDO) în detrimentul livrării tradiționale acasă este în creștere. În primul trimestru al anului 2023, doar 12% din totalul comenzilor erau preluate de consumatori din lockere, dar acest procent a crescut la 15% în primul trimestru al anului 2024. Migrarea către aceste soluții este motivată de costurile mai reduse pentru companiile din eCommerce precum și de dorința consumatorilor de a avea mai mult control asupra preluării coletelor, fără a fi restricționați de un program fix. Performanța livrărilor în 24 de ore nu este un factor decisiv în această schimbare, deoarece livrările door-to-door rămân mai eficiente pentru expedieri rapide, în ciuda creșterii popularității lockerelor și a punctelor de colectare (PUDO).
Evoluția cumpărăturilor online cu ramburs. – 2,3% în primul trimestru din 2024
Evoluția plăților ramburs la cumpărăturile online indică o scădere graduală a popularității acestei metode de plată. De exemplu, dacă în primul trimestru al anului 2023, 52.5% din totalul expedierilor erau achitate prin ramburs, în primul trimestru al anului 2024 procentul a scăzut la 50.2%.
În decursul a 12 luni, s-a observat o reducere de 2% în numărul de livrări efectuate cu plata ramburs. Această tendință se menține constantă, ratele scăzând într-un ritm similar și în 2023 comparativ cu 2022.
Preconizăm că această tendință de scădere va continua în anii următori, dar cu o încetinire a ritmului, anticipându-se o stabilizare a procentului expedierilor cu plată ramburs în jurul valorii de 41% până în 2030. Este important de remarcat că cele mai semnificative scăderi ale utilizării rambursului, cu peste 10% într-un singur an, au fost înregistrate de companiile care au reușit să câștige încrederea consumatorilor români printr-o poziționare strategică pe piață și o orientare către client.
Livrările cross-border. Ungaria +49%; Bulgaria + 38%; Grecia 14%
Dinamica livrărilor internaționale din randul companiilor din Romania arată că Ungaria, Bulgaria și Grecia se mențin principalele destinații pentru comenzile transfrontaliere. Expedierile către Ungaria, Bulgaria și Grecia au înregistrat creșteri semnificative de 49%, 38% respectiv 14%, conform datelor din eșantionul analizat. Un factor cheie în această evoluție îl reprezintă impactul vanzarilor prin intermediul Marketplace-urilor, care au stimulat companiile să-și extindă activitatea pe aceste piețe în ultimul an.
Performanța de livrare. – 3.5% în performanța de livrare la timp în primul trimestru din 2024
Referitor la principalul indicator de performanță în sectorul de curierat, livrarea la timp (On Time Delivery), primul trimestru al anului 2024 a înregistrat o scădere semnificativă comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Scăderea generală a fost de 3.5%, sectorul de curierat confruntându-se cu performanțe inferioare primului trimestru al anului anterior.
Concluzie
Analiza detaliată realizată de Innoship pentru T1 2024 prezintă o imagine mixtă, dar optimistă a sectorului de e-Commerce din România. Deși există provocări, cum ar fi fluctuațiile preferințelor consumatorilor și problemele legate de performanța livrărilor, traiectoria generală de creștere și extinderea către noi metode de livrare și piețe sugerează, de asemenea, oportunități interesante. Pentru afacerile de e-commerce, a rămâne informați și adaptabili va fi esențial pentru a capitaliza aceste oportunități emergente.