Distinctive.ro, cel mai mare seller al brandului Skechers în România, încheie un parteneriat cu compania tech Innoship

La scurt timp de la lansarea oficială pe piața de eCommerce, Distinctive.ro stabilește un parteneriat cu Innoship cu scopul de gestionare și eficientizare a livrării comenzilor către clienții magazinului de fashion. Lansarea magazinului online multibrand www.distinctive.ro a fost prilejuită în primul rând ca urmare a schimbărilor provocate de pandemie – închiderea magazinelor fizice ale brandului Peeraj sub care funcționează site-ul și prin intermediul acestui parteneriat, Innoship va asigura o experiență calitativă de livrare.

Platforma Innoship va automatiza întreg procesul de livrare și va oferi opțiunea de a urmări în timp real statusul livrărilor și rambursurilor, precum și monitorizarea atentă a retururilor. Astfel, va garanta optimizarea și eficientizarea procesului de livrare către clienții magazinului online.

Distinctive.ro face parte din Peeraj Group, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de fashion. Printre produsele pe care magazinul online multibrand Distinctive.ro le comercializează, amintim de produse ale unor branduri internaționale de renume, precum: Skechers, Swarovski, Geox sau OVS Kids. Arhitectura este de tip marketplace urmând ca magazinul să aducă pe platforma sa și alte branduri locale și internaționale.

Compania Innoship oferă o soluție de tip SaaS (software as a service) care oferă acces la toată piaţa de curierat și ajută companiile din industria de retail și e-commerce să își administreze eficient contractele de curierat și să optimizeze livrarea comenzilor și îmbunătățirea experienței de cumpărare a clienților.

“Ne bucurăm să stabilim un parteneriat de durată cu magazinul online Distinctive.ro și să punem la dispoziție expertiza și soluțiile noastre pentru a îmbunătăți procesul de cumpărare al clienților săi. Ca urmare a schimbărilor aduse de contextul actual al pandemiei, Distinctive.ro a demonstrat flexibilitate și agilitate, valori în care credem cu tărie și suntem convinși că această asociere va fi benefică de ambele părți. a declarat Daniel Nicolae, CEO și Co-Fondator, Innoship.

“Suntem bucuroși să semnăm parteneriatul cu Innoship, o echipă pe care o recomandă profesionalismul și entuziasmul în a oferi întotdeauna cele mai bune soluții pentru partenerii lor. Automatizarea întregului proces de livrare și gestionarea acestuia dintr-o singură platformă pentru peste 25 de puncte de livrare, pentru mai mulți curieri, ne-au convins că vom avea o colaborare de durată, iar Innoship ne va ajuta să ne respectăm promisiunea față de clienții noștri, mai ales că magazinul nostru stă pe o arhitectură extrem de complexă, arhitectură care are nevoie de acces la mai multe companii de curierat.” au declarat reprezentanții companiei.
Beneficiază de un demo al platformei Innoship pentru a descoperi toate beneficiile pe care compania tech le oferă. Completează formularul de înregistrare de pe innoship.com/demo și te vom contacta pentru a realiza o simulare aplicată pe datele tale.